sâmbătă, 4 mai 2013

La Vama Veche, prin 2013

Am fost la mare de 1 mai, chestie pe care nu am mai făcut-o de câțiva ani buni. Aveam în plan să plec la munte, iar în ultimul moment am virat-o subit spre mare. Și nu oriunde, ci, pentru început, la Vama Veche, locație căreia i-am declarat acum mult timp război prin nefrecventare totală. Vremea a trecut, războiul personal s-a cam încheiat și m-am gândit să fac o scurtă vizită antropologică în legendarul ”sat”, ca să văd, de curiozitate, cum a mai evoluat situația. Și credeți-mă că am avut ce vedea! Belea! M-am simțit încontinuu ca la un fel de muzeu al speciilor umane, aflate într-o amplă desfășurare.

Prima observație care mi-a atras atenția: toate aceste specii coexistau în deplină pace și înțelegere, fără conflicte, fără agresiuni sau jigniri reciproce. Pe bune. Am văzut în Vamă un social clash de toată frumusețea, care în mod normal nu prea are ocazia să se întâmple.”Clash” în sensul de intersectare, nu de cafteală.


Păi să vă zic un scurt mix cu câte ceva din cele văzute (și auzite). Mulți voluntari EVS, care și-au făcut sau își fac veacul prin România – unii dintre ei, întorși în țările de baștină după serviciul de voluntariat, revin cu regularitate în România, fix pentru ”1 Mai-ul din Vamă”. Un grup de cetățeni cu număr de Tulcea la mașină, care își pregăteau tacticos un grătar cu mici pe una din colinele din Vamă, pe ritm de manele. Un mic trib goa, care închiriase o cabană de lemn, în spate la Cherhana; la intrarea în cabană erau legate 2 boxe care transmiteau aproape non-stop – evident, goa. Puștime de liceu, gârlă. Mulți veniți cu clasa, la propriu. Tot ei sunt și principalii ascultători de dubstep, unul din sound-urile populare ale Vămii. Dubstep se asculta și la o șaormerie, iar unul dintre angajați se mișca pe ritmul specific, în timp ce mai rula câte o șaorma cu de toate. Skrilex în sus, Skrilex în jos. După atâta Skrilex, m-am gândit, dacă aș mai avea încă un câine ar fi botezat, evident, Skrilex. Păi nu? Din loc în loc, folkisme tradiționale - prin terase sau pe plajă.

Am auzit chiar și manele cântate pe plajă la chitară, în grup, de unde deduc că vechea ură a vamaioților împotriva manelelor a apus, ea fiind de altfel complet nefondată. Rock n roll la greu, pe care lumea dansează în draci. Mai aveam puțin și ne întâlneam și cu stafia lui Elvis Presley. Bineînțeles, rockul vechi nu avea cum să lipsească din peisaj, nici rockerii bătrâni și înțelepți. În clubul Goblin, se simte un soi de atmosferă intensă de club bucureștean. Intrarea este păzită de bodyguarzi, care te controlează să nu cumva să intri cu băutura de afară. Dar băutura se poate strecura oricum înăuntru. E simplu: o lași jos la gard pe lateralele terasei și o iei după aceea.



În unica seară petrecută în Vamă, am stat vreo 2 ore la bere pe băncuță în față la vechea Alimentară de la șosea, la tanti Mariana. Acolo am interacționat cu un paznic de corturi, amplasate în curtea din vecinătatea magazinului. Venea din Brăila și se afla pentru prima dată în Vamă. Era foarte fericit pentru că urma să primească un salariu de câteva milioane lunar, pe durata sezonului estival, plus țigări și mâncare asigurate. În Brăila cică este sărăcie lucie și nici o șansă de a prinde vreun job, oricât de prost plătit. Povestea de sora lui rămasă în Brăila, pe care urma să o ajute din salariul estival, cum își câștigă existența măturând scări de bloc, contra unei sume lunare de aproximativ 150-200 ron. Paznicul se uita cu mirare la toți tinerii din Vamă care treceau pe uliță; pentru el era un spectacol unic. Nu se aventurase încă prea mult prin sat, nici nu se simțea prea tentat să o facă. Nu știu dacă aflase că 2 nopți și jumătate la unul dintre hotelurile amplasate pe plajă echivalau cu salariul său lunar.

Cam ăsta ar fi mixul scurt de care vă ziceam; observațiile sunt de ordinul zecilor, însă am selectat doar câteva amănunte care mi s-au părut semnificative. Tot semnificativ ar fi și faptul că, pe plajă, erau focuri de tabară cu zeci de persoane adunate în jurul lor, care nu se cunoșteau. Persoane extrem de diferite. Ce vreau sa accentuez aici este faptul că, în ciuda haosului aferent, a conflictelor  între diverse triburi din ultimii ani, în Vamă am impresia că s-au reglat anumite mecanisme de coexistență și toleranță reciprocă. Poate este doar o aparență, dar mie așa mi s-a părut. Pe de altă parte, așa cum remarca o colegă, comparativ cu vremurile în care toată lumea care mergea în Vamă se cunoștea într-un fel sau altul, gradul de alienare este mai mare în prezent; în sensul că, deși coexistă, realitățile nu interferează prea mult unele cu altele iar interacțiunile între grupuri sunt relativ reduse; așa, cam ca în mediul urban familiar nouă.

Popularitatea Vamei se bazează probabil pe faptul că aici este atmosferă de festival timp de câteva luni pe an. De regulă festivalurile sunt caracterizate de o atmosferă specifică de permisivitate totală. Acolo ai voie să faci (aproape) orice, acolo poți să îți rupi capul, să dansezi până la epuizare, să cunoști tot felul de oameni, să încerci lucruri noi. Să fii puțin altfel decât în viața cotidiană. Însă orice festival durează doar câteva zile. Cine a mai văzut un festival care să dureze câteva luni? Ei bine, acest lucru devine posibil la Vama Veche. Ceea ce se întâmplă în această mică-mare localitate de la malul mării este de fapt un imens festival care se întinde pe toată durata sezonului de vară. Și unde mai pui că el beneficiază și de ingredientele esențiale mare-plajă-soare.

Parere mea este ca Vama se va ”strica” non-stop pentru diverse generații. S-a ”stricat” pentru ”vamaioții” de odinioară, s-a stricat și pentru mine sau vechii mei prieteni, și, foarte posibil, se va strica și pentru generațiile de teenagers din prezent, atunci când, de pildă, nu va mai fi voie să stai moka pe plajă cu cortul sau când va dispărea aerul acela de permisivitate și libertate. Așa cum o văd eu acum, Vama o să se tot ”strice” la nesfârșit, o să fie descoperită, iubită, urâtă, abandonată sau re-descoperită, și fiecare va percepe în mod diferit procesul acesta de ”stricare”. Fiecare va trece prin etapa ”de Vamă”, va avea ”Vama lui”, o va pierde și poate o va redescoperi. O amică îmi povestea cum mama ei făcea mișto de ea: ”gata, ai crescut și tu, ți-a trecut perioada de Vamă”...

Într-un fel, Vama reprezintă expresia perfectă a fluxurilor sociale, culturale și economice din societatea noastră, un spațiu unic care adună laolaltă tot soiul de energii, tendințe și comportamente.

Dacă m-ar pasiona antropologia la fel de mult ca în trecut, clar mi-aș petrece acolo o vară la studiu de teren și fieldwork. Ai avea ce să afli, cu siguranță. Între timp, aștept să-mi revină cheful de antropologie și poate chiar să apară un mic dream team cu care să fac chestia asta. Până una alta, vă las să vă delectați cu restul pozelor pe care le-am făcut la Vama Veche.


partea mai liniștită din Vamă

Vama se dezvoltă pe tăcute și pe nesimțite


fuziunea om-mașină-natură la Vama Veche



















traffic jam la Vama Veche




înghesuiala mare pe uliță
coadă la bancomat în Vama Veche























terasă dezafectată, folosită pe post de spațiu public și adăpost de umbră

la Cherhana grătarul merge non-stop


înțelegeți ce vreți din poza asta...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu