joi, 3 octombrie 2013

O poveste dintre blocuri

Bucuresti, 8 septembrie 2013. Ma plimb prin balta Vacaresti, cu inca 2 prieteni; suntem cu bicicletele. Celor 2 nu prea le convine ca am coborat cu bicla prin stufaris, se tem ca vor face pana. Ceea ce se si intampla, mai tarziu. La un moment dat, ii las in urma si o iau inainte cu bicla; apoi fac stanga pe un drumeag care se deschide din drumul asa zis ”principal”. Merg eu ce merg, prin stufaris, liniste totala, soare, detasare de oras, cand aud niste latraturi fioroase de caini. In cateva secunde apar si cainii, care dau sa ma inconjoare. Intre timp, imi cazuse si lantul la bicicleta. Nu intrasem decat de jumatate de minut pe acel drumeag, dar deja ma simteam ca si cum intrasem in alta lume. Si chiar asa era. Mi se face cam teama, recunosc, dar incerc sa vorbesc cu cainii si ma gandesc sa ma apar cu bicla, la o adica.

Apoi apare un nene, pe care il recunosc intr-o secunda dintr-un film despre balta Vacaresti pe care il vazusem pe youtube: Gica pescarul, care aspira sa devina ”ranger” (cuvintele lui) intr-un viitor frumos, cand balta va deveni ”delta urbana”. Gica alunga cainii, mai bine zis ii calmeaza, si ma invita in lumea lui. Eu deja simteam ca intrasem in alta lume, dar acum aveam sa intru si mai adanc in ea – una dintre nenumaratele realitati urbane paralele, cu care ne intersectam de cele mai multe ori accidental. Ii cunosc familia, compusa dintr-o serie de copii si tineri de toate varstele, care locuiesc in baraci improvizate si isi pregatesc tacticos o saramura de peste (pescuit din balta). Ma simt de parca am alunecat printr-o gaura de vierme inapoi in timp cu 200 de ani, in Bucurestiul periferic, in care satrele de tigani locuiau pe fostele gropi de gunoi ale orasului (ex: actualul parc Tineretului) si in tot soiul de alte locuri tip no-man-land. Multi dintre copiii lui Gica au ochii mari, expresivi si luminosi. Cu totii locuiesc pe balta de ani buni, afirmand ca Primaria le demoleaza regulat baracile.



Intre timp, uit cu totul de cei 2 prieteni ramasi undeva inapoi in timp si spatiu. Pana cand primesc un sms ca unul dintre ei a facut pana la bicicleta si ca ma asteapta sa apar de unde am disparut, ca sa iesim de pe balta. Gica vine cu mine sa ii cunoasca si sa ii salute. Mai stam la o tacla, facem schimb de numere de telefon (da, avea un mobil). Mentinem legatura pe durata ultimelor saptamani. Pe 3 dintre baietii lui ii cooptam la antrenamentele de fotbal organizate saptamanal de Asociatia SEGMENT pentru copii defavorizati. Pentru ei, asta reprezinta o mare bucurie si o iesire din spatiul lor cotidian, aflat in mijlocul unei balti. Si posibilitatea de a interactiona cu alti copii. In rest, ce sa mai zic...stati pe aproape, pregatim in curand niste actiuni de sprijinire pentru acesti oameni. Ar fi minunat ca balta sa se transforme in ”delta”, fie si numai ca ei sa obtina o viata mai buna, iar Gica sa isi vada visul cu ochii, acela de a deveni ranger urban...






Sursa de apa potabila pe balta Vacaresti