Am de ceva timp in cap postarea asta, mai ales dupa niste discuții in contradictoriu prin Berlin, in urma cărora mi-am clarificat mai bine ceea ce am de spus.
Datorită faptului ca am ales sa o alăptez pe Noria minim 2 ani (pana la adânci batrâneți, cum se hăhăie fără rost unii), am ajuns sa experimentez de voie si de nevoie somnul polifazic.
Ce presupune somnul asta polifazic: nu mai dormi încontinuu timp de 7-9 ore, asa cum se procedează in mod obișnuit, ci dormi intrerupt, in reprize, cu pauze mai lungi sau mai scurte. La început chestia asta te epuizează complet, dar dupa un timp reusesti sa sari peste primele faze light ale somnului si sa intri direct in faza REM (faza cu adevărat odihnitoare a somnului). Cand atingi punctul asta, chiar daca ai un somn intrerupt, ajungi totuși sa te odihnești si sa funcționezi in orele in care ești treaz, uneori la o capacitate superioară fata de cum erai inainte.
Vineri pe 28 octombrie s-au împlinit 20 de luni de cand nu am mai dormit o noapte legată. Pot spune ca, pentru mine, cel mai mare șoc al maternității a fost deprivarea de somn, pe care am resimțit-o puternic in primele luni si pentru care nimic nu m-a pregătit inainte.
Auzeam poveștile cu "nu o sa mai dormi la fel", "copilul nu o sa va dea voie sa dormiți", dar nu îmi puteam imagina ce înseamnă, din punct de vedere psihic si fizic. Eram o persoana care nu prea mai funcționa daca nu avea parte de un somn bun si neîntrerupt, ba chiar lipsa somnului ma făcea arțăgoasa si ursuză. Cu atât mai mare a fost șocul de la începutul părintelii. Peste faza cu acceptat si internalizat faptul ca ni s-a schimbat viața radical si ca urma sa avem un "job" 24 din 24, fără prea mult loc pentru libertăți personale, am trecut relativ repede si am început sa învățam sa crestem impreuna cu noua ființa. Dar peste faza cu deprivarea de somn nu am reușit sa trec chiar asa ușor, a durat luni întregi...
20 de luni mai târziu, pot spune ca am dezvoltat diverse mecanisme prin care gestionez in mod mulțumitor situația (ceva ce mi s-ar fi părut inimaginabil inainte de Noria), unul din ele fiind odihna profunda in reprizele scurte de somn. Nu iese întotdeauna, dar de cele mai multe ori da. Mi-o dau cu REM, cum ar veni :)).
Iar starea din timpul orelor de trezie este un soi de zombie-hood, dar, culmea, caracterizat de claritate mentală, care îți permite sa te aduni rapid si sa derulezi fara mult efort diverse procese prin creier.
Se vehiculează ideea ca alde Tesla sau Leonardo da Vinci, si alții, erau practicanți ai somnului polifazic. Or fi știind ei ce știau, daca alegeau benevol sa se pună in astfel de situații. La fel si strămoșii noștri, presupun, care dormeau tot in ture.
Deci iată ca pana la urma se poate coabita si cu ceva atât de înfricoșător si profund inconfortabil precum deprivarea de somn (folosită inclusiv ca metoda de tortura, ca sa știm mai clar despre ce vorbim), ba chiar poți sa transformi toata treaba intr-un fel de avantaj, ajungand sa ai mai mult timp la dispoziție si sa procesezi mai rapid diversele informații.
Nu înseamnă ca nu sunt deloc obosita sau ca nu am am din cand in cand momente de epuizare (cel puțin la început a fost crâncen), dar nah, per ansamblu am învățat sa funcționez (si) asa.
Așadar, atunci cand o sa ma mai auziți spunând ca nu am mai dormit legat de nush cat timp pentru ca o alăptez pe Noria, nu, nu e ceva atât de naspa, si nu, nu sunt stresată sau terminata cum se grăbesc unii sa tragă concluzia si nu, nu ar trebui sa renunț la alăptat asa cum mi se tot vehiculează, adică la robinetul de beta-endorfine al copilului, pe care pur si simplu nu pot sa i-l tai, sperand ca-mi va fi mie mai bine - bine este intr-o mare măsura, oricum, si nu frate, nu pot sa-i iau copilului endorfina de la gura, pentru ca nu pot.
It's just a fact. Pe care-l povestesc lejer asa, oricui, pentru ca asta e realitatea mea de acum, iar ultimul lucru pe care vrei sa-l auzi sunt sfaturile de genul "da de ce nu renunți, daca e asa hardcore pentru tine?". E un hardcore îmblânzit, cu care am învățat sa trăiesc, la fel ca atâtea alte mame.
Poate nu e un subiect obișnuit si lejer de conversatie, sau ușor de explicat, asa cum in general provocările parentingului ramân subiecte destul de tabu (mai ales pentru mame), pentru ca nu-i asa, ce poate fi mai minunat pentru o femeie decât sa devină mama, adică o femeie împlinita, care pluteste pe norișorii roz & pufoși ai maternității (puff, puff, puff ☁️☁️☁️), unde totul e (mai mult decât) perfect, nu e loc de greutăți, plangaciuni si reflecții oneste asupra intregii palete de sentimente & experiențe venite la pachet odată cu aceasta aventura. Sigur, or fi unele cazuri in care se întâmpla sa fie totul lapte si miere, deși peste 90% din mamele cu care am mai discutat au semnalat diverse greutăți întâmpinate, adeseori aceleași.
Sincer, m-ar fi ajutat mult sa aud despre toate fatetele maternitatii inainte de naștere, dincolo de banalul si inexpresivul "e greu, da e si frumos". Analizate si din punct de vedere al societății contemporane, care contribuie din plin la insingurarea si deprimarea tinerilor părinți, calcand in picioare vechiul "it takes a whole village to raise a child", cu atât mai bine. Nu zic acum ca tot ce a fost cândva demult era perfect si ca ar trebui sa "ne întoarcem la valorile strămoșești", gen, (not my kind of theory), dar hai sa fim onesti si sa vedem cu ochiul limpede in ce fel de societate am ajuns sa trăim, ce valori individualiste se cultiva si ce înseamnă de fapt sa cresti un copil in ziua de azi, cum toate recomandările mainstream te sfătuiesc, practic, sa scapi cat mai rapid de el: sa il întarci repede repede ca sa revii in câmpul muncii, nu cumva sa stea producția pe loc, sa il umfli cu lapte praf, ca deh, industria laptelui praf it's a big industry, si doar laptele praf e la fel de bun ca ăla matern (pai nu?), asa ca doar 6 luni de alăptat sunt suficiente, sa doarmă separat de părinți ca asa își formează, cica, autonomia, sa il instituționalizezi cat de curand si câte si mai câte etc
Toate astea in timp ce esti toata ziua pe cont propriu cu el, cel puțin in primii ani (noi de exemplu nu avem ajutor extern iar părinții nu ne locuiesc in Bucuresti), responsabil sa hrănești, sa îmbraci si sa educi un viitor cetățean integru, alergand non-stop dupa resurse financiare cu care sa il crești, intr-o lume din ce in ce mai demanding si mai precară.
Revenind la ce ziceam mai devreme, vizavi de norișorii luminosi ai maternității, eu am ales sa nu mai cultiv genul asta de omisiune si sa povestesc sincer, atunci cand o fac, despre toate, cu bune si rele.
Daca e "greu si frumos", hai sa explicam mai clar de ce.
Despre aceste lucruri si despre vrăjeala cu idealizarea primelor luni scrie si Raluca Loteanu aici.
Deci cam asta e..
Când l-am găsit pe Dr Wealthy, am avut nevoie disperată de a-mi aduce înapoi pe fostul meu iubit. Mi-a lăsat o altă femeie. Sa intamplat atat de repede si nu am avut nici un fel de spus in situatia asta. El ma scos după trei ani fără explicații. Îl contactez pe dr. Wealthy prin intermediul site-ului său și mi-a spus ce trebuie să fac înainte de a mă putea ajuta și am făcut ceea ce mi-a spus, după ce am oferit ceea ce dorea, a aruncat o vrajă de dragoste pentru a ne ajuta să ne întoarcem împreună. La puțin timp după ce și-a făcut vraja, prietenul meu a început să mă mai trimită din nou și sa simțit oribil pentru ceea ce tocmai mi-a pus. El a spus că eu sunt cea mai importantă persoană din viața lui și el știe asta acum. Ne-am mutat împreună și el a fost mai deschis față de mine decât înainte și apoi a început să petreacă mai mult timp cu mine decât înainte. De când dr. Wealthy ma ajutat, partenerul meu este foarte stabil, credincios și mai aproape de mine decât înainte. Îi recomand foarte mult pe Dr Wealthy pentru oricine care are nevoie de ajutor. E-mail: wealthylovespell@gmail.com, sunați-l sau adăugați-l pe ceapre prin: +2348105150446
RăspundețiȘtergere